• Rareș-Andrei Dinu

Ziua Internațională a Cărții

Updated: Apr 25, 2019

Astăzi este Ziua Internațională a Cărții. Așadar am decis să o sărbătoresc așa cum se cuvine și să vorbesc puțin despre relația mea cu lumea asta bizară a lecturii.


De ce citesc?


Pentru că am nevoie. Am nevoie de povești. De-aia iubesc și filmele, serialele sau benzile desenate. Însă cărțile oferă, oarecum, o experiență mult mai intimă. Pentru că sunt facăute numai din cuvinte. Iar cuvintele acelea, simple înșiruiri de simboluri cărora mintea noastră le dă sens, se împletesc în idei, iar acele idei se leagă ca niște cărămizi, construind un templu. Un templu proiectat de un arhitect, autorul cărții, în care eu, cititorul, sunt invitat să pătrund.


Trecând peste melodramă și metafore, citesc ca să evadez. Pentru că dacă nu mă deconectez suficient de des de la lumea reală, risc să fiu cuprins depresie și furie. Nu cred că este o noutate pentru nimeni că lucrurile din jurul nostru au luat în ultima vreme o întorsătură pe cât de absurdă pe atât de tragică. Așa că, atunci când am ocazia, între două stații de metrou, în autobuz, sau seara la lumina veiozei de deasupra capului, deschid o carte și, pentru o scurtă perioadă, mă rup de comedia infernală a realității.

Dacă nu aș face-o, probabil că aș înebuni. Sau poate că nu. Cine știe?


Cum am început să citesc?


Prima carte de care îmi amintesc să mă fi atașat cred că este Heidi fetița munților, de Johanna Spyri. Eram mic, așa că mi-o citea mama și eu mai mult mă minunam de ilustrațiile superbe. Recent am realizat că unele dintre scenele și personajele cărții aceleia au rămas întipărite în mintea mea până și în ziua de astăzi.


Prima carte în care m-am scufundat cu adevărat și care mi-a aprins dragostea pentru lectură a fost volumul al patrulea din Cronicile din Narnia de C.S.Lewis. Nici măcar nu știam că era volumul patru dintr-o serie de șapte. Habar nu aveam cine fusese C.S.Lewis (ba chiar credeam că era francez). O câștigasem la un concurs de desen cu creta pe asfalt. Am decis să îi dau o șansă într-o vară, pe când aveam vreo zece-unsprezece ani și eram la bunici. Pentru o zi întreagă nu am lăsat cartea din mână. Mergeam parcă hipnotizat dintr-o parte în alta a aleii din curte, cu ochii înfipți în carte. Nici nu mai știu dacă m-am oprit ca să mănânc, sau cât timp mi-a luat. Îmi amintesc doar cum stăteam în picioare în mijlocul camerei, cu ochii mari și inima urcată în gât, citind ultima pagină.

Bineînțeles, părinții mei nu au scăpat de gura mea până nu mi-au cumpărat toată seria. Și-așa a început viața mea de cititor.


Ce citesc?


Citesc destul de diversificat. Genul Fantasy se poate spune că m-a adus în lumea cărților, iar de când profesoara de română din clasa a șaptea mi-a recomandat seria Dune, SF-ul m-a cucerit și el. Pe măsură ce am crescut am început să îmi lărgesc orizonturile. Citesc fără să țin cont de gen. Nu sunt un fan înfocat al poveștilor polițiste, însă asta nu însemană că nu ador lucrările lui Sir Arthur Connan Doyle sau Agatha Christie. Nu mă satur niciodată de fiorii pe care mi-i oferă literatura Horror. Recent am dezvoltat o dragoste aparte pentru scriitorii americani din generația pierdută din era jazz-ului. Sunt înnebunit după Shakespeare. Citesc și poezie. Uneori citesc și cărți nonbelestristice. Citesc aproape orice îmi atrage atenția.


Și dacă tot vorbesc despre asta, trebuie să îl menționez și pe autorul care mi-a arătat adevărata putere a poveștilor, autorul în ale cărui lumi bizare și nebune mi-aș dori să mă pot muta permanent. Neil Gaiman. Dacă m-aș apuca să înșir cuvinte de laudă pentru el și cât de important este pentru mine ca cititor, nu aș mai termina niciodată. Povești sale sunt greu de încadrat într-un gen anume. Elementele Fantasy sunt mereu acolo, însă de cele mai multe ori sunt folosite pentru a scoate la iveală în forma cea mai pură posibilă esența naturii umane.



În încheiere, nu pot decât să vă rog să citiți și voi. Și să citiți critic. Pentru că gândirea critică necesită să fie antrenată și este o practică de care avem mare nevoie în ziua de astăzi, când planeta noastră este pe moarte, iar puterea este în mâinile unor agenți ai haosului. Este important să putem vedea absurditatea realității și, din când în când, să ne deconectăm de la ea. Să deschidem o carte și să evadăm.

0 comments

Recent Posts

See All