• Rareș-Andrei Dinu

Un an de blog

Updated: May 19, 2020

Pe 22 martie 2019, publicam prima postare pe blogul acesta.

A trecut un an.

A trecut un an de când am început să scriu pe un blog pe care să mi-l asum cu propriul nume, ca să mă forțez să mă țin de el. Nu mi-am propus să scriu des. Nu mi-am propus nici să am mulți cititori. Mi-am promis doar să scriu și să o fac sincer, despre orice mă preocupă. Și am făcut fix asta.


Nu mă așteptam să scriu atât de mult despre filme. Și poate că mi-ar fi plăcut să scriu mai mult despre evenimente sau alte lucruri mai de actualitate. Am încercat, dar până mă așezam să scriu, uitam mare parte din eveniment, sau realizam că nu prea aveam ce spune. Mi-aș fi dorit să scriu și mai mult despre cărți, dar trebuie să recunosc că în ultimul an am citit puțin greoi și nu multe cărți m-au dat pe spate. Și poate că aș fi preferat ca unele articole care-mi sunt mai dragi să aibă mai multe vizualizări decât altele. Dar sunt recunoscător pentru fiecare click și pentru fiecare cititor.


Nu o să mănânc rahat acum să spun că am strâns cine știe ce bază de cititori. Dar nici nu am nevoie. Uneori au loc explozii total neașteptate de vizitatori, iar alteori unele articole trec aproape neobervate. Aș putea încera să mă orientez după aceste tendințe. Ar fi alegerea înțeleaptă pentru un blog mai de succes. Eu însă nu mi-am propus un blog de succes. Mi-am propus doar o găleată publică de aruncat gânduri.


Sunt însă nespus de bucuros oricând realizez că cineva chiar dă atenție balivernelor pe care le înșir aici. Crește mereu inima în mine când aud de câte un cunoscut că mi-a citit blogul, că a apreciat opinia mea privind patriotismul nociv, că mi-a citit articolul despre BoJack Horseman, că a văzut Jojo Rabbit după recomandarea mea sau că s-a abonat și primește notificare pe mail oricând postez. Pentru că nu erau nevoiți să dea click-urile alea. Și totuși au dat click și au mai și citit.


Am un blog, dar nu mă consider blogger. Pentru că urmăresc bloggeri care fac asta cu mult mai mult profesionalism. Și pentru că simt că dacă m-aș declara blogger ar trebui să mă limitez la ceva. Iar eu nu îmi doresc decât să am un loc în care să îmi pot arunca niște gânduri și opinii, în speranța că cineva le va considera relevante.


Acesta este un blog personal și opinionat. Este doar un loc în care Rareș își dă cu părerea.

Iar unii oameni chiar îl citesc.

Și pentru asta le mulțumesc.

mulțumesc.





0 comments

Recent Posts

See All