• Rareș-Andrei Dinu

Stranger Things 3: Păreri fără spoilere

Sezonul al treilea din Stranger Things a aterizat în sfârșit pe Netflix. Și, încă o dată, reușește să nu dezamăgească. Nu știu dacă l-aș pune pe podium alături de primul sezon, însă îl întrece idubitabil, cel puțin în ochii mei, pe cel de-al doilea.

Sezonul 3 ni-i prezintă de eroii noștri în locuri foarte diferite decât unde i-am lăsat, cu câteva excepții menite să accentueze schimbarea.



Copiii

Eleven, cu ajutorul lui Max, pare a se fi adaptat în sfârșit unei vieți cât de cât normale, iar hormonii încep să pună stăpânire pe Mike și Lucas, care sunt mult mai preocupați de relații și drame decât de lucrurile ce obișnuiau să îi pasioneze, precum jocurile lor de Dungeons and Dragons. Această transformare a celor doi îl lovește greu pe Will, care nu își dorește ca lucrurile să schimbe și ar prefera să rămână copii pentru totdeauna (un sentiment cu care recunosc că rezonez perfect).

Dinamica dintre Dustin și Steve, începută în sezonul trecut, este continuată și cizelată și în sezonul al treilea. Cred că unul dintre elementele mele preferate ale serialului este felul în care Steve îl tratează pe Dustin ca de la egal la egal, ignorând cu desăvârșire diferența de vârstă, recunoscându-i valoarea.

Nancy și Jonathan sunt într-o relație aparent sănătoasă și solidă și fac primii pași în carierele lor de jurnaliști, pași ce sunt considerabil mai grei pentru Nancy, având de-a face cu sexismul american din anii 80. Nu am nimic rău de spus despre Jonathan sau interpretarea acestuia, însă pot să spun că sezonul acesta a fost cel mai puțin folosit.


Adulții

Joyce și Hopper continuă să graviteze unul în jurul celuialt. Hopper este de departe depășit de rolul de tatăl al unei fete ce tocmai își începe adolescența, însă cu ajutorul lui Joyce începe să își accepte sentimentele și pe Mike. Relația celor doi adulți ai serialului continuă să se întărească și ajunge la un punct de apogeu, însă nu voi spune nimic mai mult de atât.

Sezonul trei introduce un nou personaj. Maya Hawke (da, fiica lui Ethan Hawke și Uma Thurman) o joacă pe Robin, colega de muncă a lui Steve. O să mă rezum a spune că este vorba de un personaj din cale-afară de carismatic și că este o premieră în universul Stranger Things. Iar Maya face o treabă fantastică în rol.

Muzica

Un alt „personaj” esențial și cât se poate de central al sezonului este coloana sonoră. Emoția fiecărei scene este evocată și accentuată de cântecele de pe fundal, fie acestea melodii clasice ale perioadei sau compuse special pentru serial. Nu vreau să spun prea multe, însă simt nevoia de a menționa cea mai bună utilizare, după părerea mea, a muzicii din tot serialul. Și pentru asta o să dau un mic mare spoiler, așa că vă invit de pe-acum să săriți la finalul articolului dacă vreți să îl evitați.

Acestea fiind spuse, dacă sezonul trecut s-a terminat într-o notă fericită, finalul ultimului sezon sfâșie efectiv inimile fanilor. Personaje principale mor, alte personaje pleacă, relații sunt distruse și râuri de lacrimi sunt vărsate în ultimul episod. Și pentru ca efectul tuturor acestor răni delicioase să usture mai tare, serialul refolosește un cântec din primul sezon, din scena în care așa-zisul trup neînsuflețit al lui Will este găsit în lac (uitați scena aici). Coverul lui Peter Gabriel după melodia Heroes a lui David Bowie revine pentru a acompania unul din cele mai bitter-sweet finaluri de sezon.

În încheiere, vă mai anunț doar că este de departe cel mai întunecat și mai amenințător sezon de până acum și merită cu desăvârșire să fie văzut. V-aș spune să îl luați ușor și să vă bucurați cât mai mult de el, însă natura suspansului cu care este infuzat fiecare episod te face să vrei să treci prin tot odată.

0 comments

Recent Posts

See All