• Rareș-Andrei Dinu

Pandemia de ridicol, panică și pericol

!ATENȚIE!

Acesta este un alt articol despre Coronavirus care nu conține nicio informație necesară.


Nu știu dacă ați auzit, dar în lume a apărut de ceva timp o epidemie. Mai nou îi spune chiar pandemie. Nu o să vorbesc acum de chestiile pe care le știe toată lumea despre faimosul novel Coronavirus, zis și COVID-19. Că și-așa e plin internetul numai de știri și pseudo-știri despre el.

Vreau, în schimb, să scriu despre experiența acestor zile bizare. Pentru că, până la urmă, nu avem de-a face doar cu o epidemie. Ci avem de-a face cu vreo trei: epidemia de COVID-19, căreia i se adaugă epidemiile de panică și de ridicol.


Ridicolul

Aseară, am mers la Mega Image să îmi iau pâine și alte cele. O să trec peste faptul că raionul de apă era pur și simplu gol. Am luat pâine. Ultima pâine. Am înșfăcat-o rapid înainte să o ia un nene care își îndesa coșul de cumpărături cu tot ce putea găsi. Am râs și eu și el. Băiatul de la casă ne-a spus amândurora că dacă vrem să luăm orice ne taie capul, să venim de la 3 la 6 dimineața, în timp ce se pune marfa. Am râs din nou. Și ce o să mai râd mâine la 5 dimineața când o să mă duc să prind cartofi. Și cum aș putea să nu râd când tot ceea ce se petrece este atât de ridicol?

Oamenii au luat cu asalt magazinele să își ia „provizii” de zici că s-ar termina mâncarea. Magazinele pot face lejer față epidemiei. Dar oare vor putea face față entuziasmului oamenilor de „a fi pregătiți” pentru coronocalipsă? Să mai zic de cozile ce se formează la farmacii ca să își cumpere cantități industriale de vitamina C? Sunt atât de multe lucruri ce mă amuză teribil în perioada aceasta legate de mentalitatea oamenilor.


Panica

Și în același timp, mi-e groază. Nu mi-e groază de virus, mi-e groază de panica și isteria ce cuprinde națiunea. Mi-e groază că există dobitoci care iau la bătaie persoane asiatice în metrou, de parcă pumnii și picioarele lor ar vindeca virusul. Mi-e groază că Internetul vuiește de informații false și pompoase, pline de recomandări, anunțuri și numere exorbitante. De la zvonurile cum că ar intra tot Bucureștiul în carantină sau „studii” ce ar fi descoperit că virusul se transmite la kilometri distanță și până la postări pe facebook conform cărora România are la graniță „mii sau chiar sute de mii de infectați diasporeni”. Ca să nu mai spun de nenumăratele mesaje kilometrice de tipul „dați mai departe” de pe WhatsApp. Panică, panică, panică. Și mă îngrozește cât de ușor acceptă oamenii toate balivernele neoficiale ce circulă peste tot.


Pericolul

Acum, nu vreau să înțelegeți din toate astea că nu văd în virusul ăsta o problemă. Este o problemă, într-adevăr. Efectele sale nu sunt extrem de grave pentru populația cu un sistem imunitar ok și rata mortalității este relativ mică. Însă tot se moare, iar transmiterea pare să fie extrem de ușoară. Ceea ce face pericolul să fie unul real și acesta pare a fi doar începutul. Dar toată isteria asta nu ajută. Paranoia, golitul magazinelor, căutatul de soluții magice bazate pe vitamina C, datul cu presupusul nu fac decât mai mult rău. Surse clare spun că în circa 12 luni va fi distribuit vaccinul contra COVID-19. Însă până atunci, hai să încercăm noi să găsim vaccin pentru epidemia de ridicol și de panică.


Și totuși, sunt fascinant

Dincolo de toate elementele ce mă îngrozesc sau amuză la această perioadă, trebuie să recunosc că sunt fascinat. Sunt fascinat de faptul că exist într-un moment fără precedent. Sunt fascinat de faptul că întreaga planetă discută despre același lucru și sunt extrem de curios cum vor evolua lucrurile. Pentru că nimeni nu știe cum se vor termina toate astea. Trăim vremuri de incertitudine. Știm că se va termina. Însă nu știm cu ce costuri și ce va schimba. Poate că nimic, sau poate că multe. Vrând, nevrând, acesta este un experiment. Este pentru prima oară când societatea modernă, total interconectată de astăzi se confruntă cu o pandemie reală. Și avem multe de învățat din felul în care acționăm acum. Poate că într-un fel avem noroc că ne testăm cu un virus ce nu este mai distructiv.


N-o s-o mai lungesc, că n-are sens. Că trăiți și voi până la urmă în aceeași lume ca și mine. În final, nu îmi rămâne decât să vă mai zic și eu... Vă rog. Vă implor. Spălați-vă pe mâini.


Vă las și un cântec... așa, în temă cu vremurile:



Mă întorc la statul în casă.

Izolare plăcută!


0 comments

Recent Posts

See All

© 2023 by Closet Confidential. Proudly created with Wix.com