• Rareș-Andrei Dinu

Mai dă-te-n META!

Nu, nu am scris greșit titlul articolului.

Am decis să scriu despre un tip de „umor”, pe care eu unul îl ador, cu toate că știu că nu toată lumea îl digeră cu atâta plăcere. Am decis să scriu despre „a fi meta”.


Ce înseamnă mai exact meta?

La bază, este un prefix. Este adesea întâlnit în cuvinte precum „metafizică”, o disciplină ce își pune întrebări despre fizica însăși. În principiu, un lucru este meta atunci când face referire la propria sa natură. Iar tipul de meta la care aș vrea să mă refer este cel din ficțiune.


O poveste devine meta atunci când un personaj sau chiar acțiunea în sine pare a conștientiza faptul că totul se petrece într-o lume fictivă.


Pentru unii, când o poveste devine meta, aceasta pierde din capacitatea de a îi captura într-o lume complet imersivă, făcându-i prea conștienți că este vorba de ceva produs de mintea umană. Eu unul însă, sunt de părere că este o formă modernă și revigorantă de a explora noi teme și de a descompune, reconstrui și împinge structurile narative ale poveștilor în direcții originale și interesante. Nu funcționează mereu impecabil, dar atunci când o face, rezultatul este glorios. Se zice că toate poveștile din lume au fost deja spuse, așa că de ce să nu o recunoaștem pe față și să vedem ce iese?


Un context destul de comun în care poveștile devin meta este prin „breaking-the-forth-wall”, momentele acelea în care un personaj se oprește din ceea ce face și se adresează direct audienței. Cel mai cunoscut exemplu este probabil Deadpool, care în ambele sale filme, cât și în benzile desenate, este conștient de natura sa de personaj și vorbește mai mereu cu publicul.


Un alt tip de a folosi comentariile meta, unul ceva mai fin și oarecum mai subtil, este includerea acestora în natura acțiunii. Imaginați-vă o carte în care scopul personajelor este să evadeze din pagină. Sau un serial de comedie în care un personaj obsedat de televiziune comentează constant despre cum viața sa se aseamănă cu un serial. Sau un film horror în care acțiunea se dovedește a fi o simulare bazată pe clișeele specifice horrorului.

Dacă vreți să gustați puțin din ce înseamnă meta, îmi permit să fac câteva recomandări. După cum am mai spus și mai sus, Deadpool este un exemplu evident și accesibil de ”breaking-the-forth-wall”. Filme ce folosesc practicile meta în moduri ceva mai inventive ar fi, printre multe altele, Cabin in the Woods, Kiss Kiss Bang Bang și, bineînțeles, The Truman Show. Dacă e să vorbim de seriale, creațiile lui Dan Harmon, Community și Rick and Morty, sunt de departe cele mai bune exemple. Iar în ceea ce privește cărțile, am să propun o antologie românească de povestiri. Omulețul din perete de Marian Coman reușește să facă mai mult decât „breaking-the-forth-wall”, altcătuind un meta-puzzle de povești care în final se leagă într-un mod ce te va da pe spate. O altă meta-poveste pe care v-o recomand din toată inima este romanul grafic One Week In The Library (despre care am scris și într-un articol precedent), care se joacă în moduri delicioase și curajoase cu limitările sale de bendă desenată.



În final, vă las cu o minunată scenă din finalul filmului The Truman Show:


Recent Posts

See All

© 2023 by Closet Confidential. Proudly created with Wix.com