• Rareș-Andrei Dinu

Looking for Alaska: o miniserie ca la carte

Cărțile lui John Green, definind genul Young Adult, sunt adesea văzute ca fiind cărți destinate în special adolescentelor de 14-15 ani. Eu unul nu m-am ferit niciodată să îi recunosc valoarea artistică. Până la urmă, dacă ar fi scris în ziua de astăzi, și Fitzgerald ar fi fost văzut ca un scriitor de YA. Acestea fiind spuse, dacă ar fi să aleg o carte preferată din tot ce am citit de la John Green, aș alege fără ezitare romanul său de debut, Looking for Alaska. Și tocmai de aceea, nu mică mi-a fost bucuria când am aflat că Hulu a adaptat această poveste dragă mie într-o miniserie de opt episoade.

Și le-a ieșit bine.

În ziua de astăzi, John Green este un nume arhi-cunoscut, fie ca autorul bestseller-urilor precum The Fault in Our Stars sau Paper Towns, fie ca o jumătate din duo-ul Vlogbrothers, longevivul canal de YouTube creat alături de fratele său, sau chiar ca prezentator de podcast. Însă, în anul 2005, faima era departe de ambițiile acestuia. Fără așteptări prea grandioase, John a publicat atunci prima sa carte, intitulată Looking for Alaska.




Deși la prima vedere cartea poate părea puerilă, odată ce o înțelegi, descoperi că are multe de spus. Green prezintă o poveste despre tinerețe și naivitate, despre un grup de prieteni ce simt că au lumea la picioare și cărora lumea li se prăbusește în cap, o poveste despre fericire, pierdere și recuperare, o poveste despre cum, de multe ori, tindem să idealizăm diverse persoane și nu reușim să vedem complexitatea tuturor celor din jur. Personajele principale, prin vocile lor pretențioase și simpatice, prezintă dileme specifice spiritelor tinere și introspective, dileme cu care recunosc că am rezonat și eu la un moment dat și a căror profunzime uneori încă o resimt.



The only way out of the labyrinth of suffering is to forgive.

Cele opt episoade ale miniseriei realizate de Hulu reprezintă un triumf incontestabil. Au reușit să adapteze cartea, păstrând toate elementele ce o făceau să strălucească și, în același timp, să îi aducă noi elemente ce o fac relevantă anului 2019 și ce dezvoltă și mai mult complexitatea personajelor. La început am fost sceptic, întrucât au amânat momentul cheie al poveștii până undeva în ultimele episoade, însă nu au tras deloc de timp, ci au elaborat întâmplările, oferindu-ne mai mult timp alături de eroii serialului, astfel încât atunci când momentul acela a sosit, lovitura a fost chiar mai intensă decât înainte.


Kristine Froseth (Alaska), Charlie Plummer (Miles), Denny Love (The Colonel) și Jay Lee (Takumi) strălucesc în centrul acțiunii, aducând la viață personaje complete și carismatice. Recunosc că aceștia nu se asemănă prea mult cu imaginile pe care le aveam eu în cap când citeam cartea, însă, prin tinerețea și chimia lor, au reușit să păstreze intact spiritul materialului original.


Acestora li se alătură și alți actori remarcabili, dintre care țin să îi menționez pe Timothy Simons (The Eagle) și Ron Cephas Jones (Dr. Hyde), care completează serialul cu două personaje secundare, dar la fel de complexe și pline de carismă ca și cele menționate anterior.


Dincolo de toate ideile puternice tratate în carte, sentimentul cu care m-au umplut atât cartea cât și mini-seria este nostalgia. Ceea ce, oarecum are sens, pentru că sunt o persoană foarte nostalgică de fel, și totodată nu are niciun fel de sens, pentru că nu am trăit personal niciuna din pățaniile personajelor. Dar poate că tocmai aceasta este puterea secretă a acestei povești. Pentru că, după cum spune și cartea:

Nostalgia is inevitably a yearning for a past that never existed.

Eu cam asta am avut de zis. Dacă nu ați citit încă Looking for Alaska, v-o recomand cu drag. Dacă nu ați văzut încă serialul, îl puteți viziona în România pe HBO Go. Merită.





PS: aici aveți un videoclip cu John Green, autorul cărții, eșuând în încercarea de a dărâma un perete: https://www.youtube.com/watch?v=dWpxt6QQHFM

0 comments

Recent Posts

See All