• Rareș-Andrei Dinu

Jojo Rabbit este fix ce ne trebuie

Updated: Feb 16, 2020

Au trecut câteva luni bune de când a apărut Jojo Rabbit, fiind primit cu drag și căldură atât de către publicul larg, cât și de către majoritatea criticilor. Și cu toate astea, spre rușinea mea, a fost nevoie să câștige un Oscar ca să mă conving în sfârșit să mă uit la el. Și nu pot să nu scriu despre el.


Cu toate că a apărut de ceva vreme, de dragul celor care încă nu l-au văzut, am să mă abțin din a da orice fel de spoiler. Am să mă rezum la a spune că de foarte mult timp nu am mai văzut un film care să mă satisfacă atât de complet. Și pot spune fără nicio reținere că Jojo Rabbit este exact filmul de care lumea avea nevoie în perioada prin care trece. Și cred cu tărie că toată lumea trebuie să îl vadă.


Taika Waititi (cunoscut celor mai mulți pentru Thor: Ragnarok) este mintea ce regizat și scris filmul, inspirându-se și adaptând în linii foarte mari cartea Caging Skies de Christine Leunens.

Despre ce este vorba mai exact? Ei bine, despre un băiat de zece ani din Germania nazistă, numit Jojo, aflat în plină îndoctrinare, pentru care Adolf Hitler este un erou ideal. Și despre relația complexă pe care Jojo o dezvoltă cu o tânără evreică pe nume Elsa. Avem de-a face cu un conflict puternic dus în mintea sa tânără, o luptă între inocența sufletului său bun și ideile naziste pe care le percepe drept adevăruri universale. Este convins că evreii nu sunt persoane, ci monștri, însă această tânără evreică nu doar că îi pare a fi o persoană, ba chiar îi pare a fi o persoană bună.


Iată așadar că este vorba de un subiect extrem de delicat, o poveste grea, plasată în cea mai sumbră perioadă din istoria recentă. O premisă demnă de o dramă, nu-i așa? Poate că ar fi fost. Însă Taika Waititi a avut o idee mai bună. A făcut din povestea asta o comedie delicioasă.

Îndoctrinarea lui Jojo este tradusă pe ecran în forma unui prieten imaginar cu care acesta conversează, purtând chipul lui însuși Adolf Hitler (jucat chiar de Waititi). Dar acest Hitler nu este cel la care v-ați aștepta, nu este figura aceea sobră și înfiorătoare ce a ajuns să reprezinte întruchiparea răului. Nu este acea fantomă sinistră a urii. Acest Hitler este produsul imaginației unui copil. Acest Hitler este un bufon, o caricatură animată, exuberantă și... amuzantă. Și cam același lucru poate fi spus despre mai toți naziștii prezentați. Ba unii dintre ei sunt chiar carismatici și dau dovadă de umanitate.


Filmul oferă o colecție de cadre superbe, pline de culori vibrante, cu o mare atenție la detalii, detalii ce sfârșesc prin a servi roluri narative neașteptate. Și dacă tot vorbim de partea vizuală, să menționăm și că regizorul de imagine este românul Mihai Mălaimare Jr.

Imaginile se îmbină cu o coloană sonoră energică și familiară ce adaugă poveștii o atmosferă contemporană.


În ceea ce privește actorii, aceștia dau mai tot ce au mai bun. Scarlett Johansson face un personaj vibrant, cald și adorabil în persoana mamei lui Jojo, Thomasin McKenzie este atât amuzantă cât și emoționantă în rolul Elsei, Waititi este un Hitler-bufon perfect dezechilibrat, iar în rolul lui Jojo, Roman Griffin Davies este... este perfect. Rareori se întâmplă să vezi un actor de zece ani care să nuanțeze cu atâta naturalețe toate trăsăturile unui personaj atât de complex, să joace cu atâta sensibilitate și maturitate un conflict interior, fără să pară deloc forțat. Cred că este cea mai bună performață pe care am văzut-o vreodată de la un actor copil și sunt convins că Roman are un viitor strălucit în față.

Unii ar putea spune că abordarea umoristică nu este potrivită. Ar putea considera că această abordare minimizează gravitatea oroilor din Al Doilea Război Mondial, sau că îl trivializează pe Hitler. Jojo Rabbit nu minimizează deloc traumele războiului. Își asumă un echilibru grațios și cu aceeași naturalețe cu care te va face să râzi, te va lovi direct în suflet. Și te va durea. Ba chiar, spre deosebire de multe alte filme despre această perioadă, îndrăznește să prezinte și traumele prin care populația germană a trecut fiind prinsă în acel circ infernal. Oricât de greu de crezut sau acceptat ar putea părea, existau oameni buni de ambele părți.

Și da. Îl trivializează pe Adolf Hitler. Îi trivializează pe naziști, făcând din ei niște dobitoci comici. Dar tocmai asta este ideea. Pentru că toată puterea lor a stat în frică, în teroarea pe care au instaurat-o în mințile oamenilor. Iar reducerea lor la bufoni, expunerea absurdității lor, le ia tocmai această putere, făcând însă în continuare foarte clar faptul că actele lor erau pure atrocități, crime inacceptabile și literalmente grețoase, lipsite de orice fel de justificare rațională.

De fapt, cel mai ridicol lucru legat de Jojo Rabbit este faptul că în plin secol 21 încă mai avem nevoie de filme care să ne spună „nu e bine să fii nazist”.


De ce spun că Jojo Rabbit este fix filmul de care lumea are nevoie în ziua de astăzi? Pentru că este o satiră împotriva urii. Pentru că arată că oricât de adânci ar părea diferențele dintre doi indivizi, apropierea este întotdeauna mai puternică decât s-ar crede. Și pentru că trăim vremuri în care societatea e din ce în ce mai divizată, în care opiniile diferite devin din ce în ce mai vehemente și în care oamenii, fără ca măcar să se cunoască, se urăsc. Ceea ce... este trist. Stupid... și trist.


De aceea, dacă nu ați făcut-o deja, vă recomand, ba chiar insist să vizionați Jojo Rabbit. Este un film pentru oricine. Este accesibil oricărei vârste, oricărei tipologii de public. Și este o poveste din care avem ce învăța. O poveste din care trebuie să învățăm.



PS: Nu am obiceiul să dau note filmelor, dar de la 0 la 10, Jojo Rabbit mă face să îi dau cel puțin 11. Chiar și numai pentru subiect și pentru execuția ireproșabilă.

0 comments

Recent Posts

See All