• Rareș-Andrei Dinu

Conserve sau nebuni cu vise? - un articol despre progres și patriotismul nociv

Updated: Aug 30, 2020

!!!ATENTȚIE!!! Acest articol conține un citat atribuit lui Alber Einstein. Îmi cer scuze în avans.



Pe data de 1 Decembrie 2019 s-au împlinit 101 ani de la fondarea României în formula în care se află, mai mult sau mai puțin, și astăzi. Și tot în această lună decembrie, societatea românească împlinește și 30 de ani de la evadarea de sub comunism. Trei decenii de democrație. Trei decenii de greșeli și surprize, trei decenii de pași timizi înainte.

Nu am să vorbesc despre Revoluție, că nu existam eu pe atunci. Nu am să vorbesc nici despre istoria țării și tot felul de alte texte obosite pe care lumea le scoate din sertat în perioada asta a anului. Acesta nu va fi un articol plin de mândrie patriotică. Acesta va fi un articol despre idei. Despre două feluri de a privi lumea, despre societate și locul nostru pe scena lumii. Nu vorbesc despre lumea de acum 101 ani sau de cea din 1989, ci despre lumea de astăzi.


Înainte de toate, vreau să spun că am 21 de ani și că, poate, sunt prea tânăr. Sau poate că sunt pur și simplu naiv și idealist. În orice caz, acesta este un blog opinionat, iar aceastea sunt opiniile mele, în momentul de față:



Prea multă dragoste strică


Reflexul natural al oamenilor în perioada aceasta de sărbătoare națională este să fie fluture steaguri tricolore, să meargă la paradă, să se bată cu pumnii în piept să sunt români și să se mândrească cu „glorioasa” noastră istorie. Nu am să dezbat cât de glorioasă a fost istoria noastră. Nici nu am să neg că este bine să o ținem minte și să îi apreciem pe cei ce s-au sacrificat în trecut. Este chiar esențial.

Însă îndrăznesc să spun că nu această dragoste dusă la extrem față de ideea abstractă de „țara mea” este mai mult nocivă decât benefică. Pentru că prea mult patriotism devine naționalism. Iar naționalismul este cea mai letală boală cunoscută vreodată de omenire.


Naționalismul este o boală infantilă. Este pojarul umanității. - A. Einstein



Conservatori sau visători nebuni


Și acum intervine divergența de opinii ce separă oamenii în două categorii: conservatori și progresiști. Eu, după cum probabil v-ați dat seama, sunt progresist. Însă mulți oameni din jurul meu și nu numai, aleg cealaltă variantă. Aleg să fie conservatori, pentru că sunt îndrăgostiți de-a dreptul de idei precum trecutul nostru, tradiții și așa mai departe. Ceea ce este, într-o oarecare măsură, de înțeles. Dar, atunci când suntem atât de preocupați să păstrăm intactă această identitate ancorată în trecut, nu riscăm oare să fim lăsați în urmă de lumea asta mare ce se află în continuă transformare?


România este doar o mică parte din lumea în care trăim. Societatea umană se schimbă zilnic, iar noi trebuie să ținem pasul. Și asta va însemna, inevitabil, să renunțăm la unele lucruri și să acceptăm altele. Sunt mulți care acuză mass-media că ne americanizează. Da, și? Nu oare doar această omogenizare a comunicării și a ideologiilor este esențială pentru o lume mai bună? Și nu asta ne dorim? Vrem să avem lumea de acum 101 ani, sau o lume mai bună?



Și mai sunt ideile alea total proaste care îmbină patriotismul și creștinismul. Se tot zice că am fi o țară ortodoxă, ceea ce este o balivernă. Avem cetățeni cu o sumedenie de religii, iar Constituția spune foarte clar că România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială. Nu ar trebui marii patrioți ai țării să știe asta? Un român musulman este la fel de român ca orice ortodox, catolic, agnostic sau ateu.



Există, totuși, un loc și pentru conserve


Acum am să recunosc că și abordarea progresistă are imperfecțiunea ei. Principala problemă atunci când te lupți pentru a ajunge la o Utopie este că nu o vei atinge niciodată. Este nevoie de o doză imensă de optimism și idealism, ba chiar și de o doză de nebunie de-a lui Don Quijote, pentru a putea fi trup și suflet de partea aceasta a baricadei. Nostalgia și egocentrismul te vor tenta mereu să treci de partea conservatorilor. Și chiar și atunci când ești de partea progresului, nu trebuie să te radicalizezi. Pentru că lumea asta în care trăim este mult prea complexă și consecințele oricărei decizii revoluționare sunt vaste. De aceea, uneori, o frână este binevenită. Iar acea frână este, într-adevăr, conservatorismul. În doze mici și de bun simț.


Și cu toate astea, unde am fi fost astăzi fără acești nebuni doritori de schimbare? Cum ar fi arătat lumea de astăzi fără progresiștii trecutului? Sclavia probabil nu ar fi luat sfârșit niciodată. Femeile probabil nu ar fi avut încă drept de vot. De fapt, probabil că niciunul dintre noi nu ar fi avut drept de vot, deoarece nimeni nu ar fi avut impertinența să se gândească la democrație.



Patriotul modern


În încheiere, vreau să vă propun o formă nouă de patriotism. Una progresistă, ce este reprezentată de oameni care nu flutură tricolorul de la balcon, care nu au un miniorgasm de fiecare dată când aud imnul național, care nu salivează când vă măreața paradă. Vă propun o formă de patriotism reprezentată de oamenii care își doresc binele societății. Oamenii care luptă pentru protejarea mediului și stoparea poluării, oamenii care militează pentru separarea puterilor în stat, pentru un sistem de educație modern. Oameni care sunt dispuși să dezbată idei și concepte, oameni doritori cultură nouă, contemporană. Oameni deschiși la minte care luptă pentru democrație și egalitate în drepturi. Oameni care vor o lume mai bună. Nu sunt aceștia adevărații patrioți?


Eu unul, în ciuda faptului că nu dau prea mulți lei pe tradiții și nu îmi pompează sângele mai tare prin vene când aud ritmul aproape funerar al imnului național, am drag pentru țara asta. De-aia nici nu am plecat. Ne împușcăm noi destul de des singuri în picior, însă este imposibil să nu vezi că, încetul cu încetul, ne mișcăm și noi către mai bine. Iar asta este tot ce își poate dori un progresist ca mine.




PS: Ca să nu par radical, recunosc că am și eu o fărmână de conservator în mine. Iubesc prea pătimaș limba română.

0 comments

Recent Posts

See All